Cultura chineză din Satu Mare

Satu Mare este un oraş mai mult decât multicultural. Ce poate dovedi acest lucru mai mult decât prezenţa unor culturi interesante, precum cea nemţească, ungurească, americană şi, deşi mai slab, prezenţa imigranţilor din cealaltă parte a lumii, o ţară numită China.

Deşi sunt puţini, îi întâlnim des în zona pieţelor Someş şi Nr. 1, la magazinele Zidul Chinezesc şi Supermarketul Chinezesc din oraş. În rest, nu se ştie nimic de ei. Presa nu se ocupă de existenţa lor, în oraş nu ies decât dacă se află în trecere sau îşi fac cumpărăturile strict necesare. Tot ce ştim e că aduc cele mai ieftine haine şi alte kitch-uri din China şi că nu vorbesc nicio limbă europeană, comunicarea fiind astfel 95% imposibilă. Prezenţa lor la noi în oraş nu deranjează îndeosebi românii, doar la nivel comercial reprezintă concurenţă serioasă, deoarece îşi deschid tot mai multe magazine cu haine.

Pentru a afla câteva date despre chinezii imigraţi în România, am apelat la Ambasada Republicii Populare Chineze din România. Fei Genc, consul la secţia consulară, spune că din anul 1991 în România sunt înregistraţi 8000 de chinezi imigraţi. La Satu Mare, Serviciul Judeţean de Imigrări are în evidenţă 28 de chinezi, din care 14 au obţinut şedere permanentă şi cărţi de identitate de România şi 14 au şedere temporară. Din cei 14 înregistraţi cu şedere permanentă, unul singur este angajat cu contract de muncă şi autorizaţie la o firmă sătmăreană, 3 se află aici pentru afaceri, aceştia obţinând viza permanentă de şedere prin depunerea unui plan de afaceri, iar ceilalţi 10 sunt în întreţinerea familiei – ne informează comisarul-şef de poliţie Vasile Bănescu – şeful Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare (instituţie deconcentrată a Oficiului Român de Imigrări).

De la Serviciul pentru Evidenţa Populaţiei am aflat că din 2000 până în prezent au fost înregistrate 7 naşteri şi o singură căsătorie între cetăţenii chinezi. Din cele 7 naşteri, doar 5 se află şi în evidenţa Serviciului Judeţean pentru Imigrări, ceilalţi doi copii fiind emigraţi de părinţii lor înapoi în China, pentru a fi crescuţi acolo de restul familiei.

Motivele imigrării: dituaţie economic mai bună şi posibilităţi de a naşte mai mulţi copii

Interesaţi de cultura, obiceiurile şi desigur de motivele pentru care aceşti cetăţeni au imigrat în România, i-am căutat în pieţe şi pe la magazinele tip “Zidul chinezesc” sau “Supermarketul chinezesc” din oraş. Din nefericire nu sunt prea comunicativi, din contră, unii se manifestă uşor agresiv în momentul în care sunt întrebaţi despre imgirarea în România, viaţa de acolo şi de aici, afaceri sau familie. Am observat că vorbesc foarte puţin româneşte, abia reuşesc să rostească câteva cuvinte, motiv pentru care nu sunt reuşesc să socializeze deloc. Se mişcă familiar în mediul lor, adică în familie şi între angajaţi. Întrebând mai mulţi sătmăreni care lucrează pentru ei aflăm că, deşi nu sunt sociabili, sunt foarte corecţi în privinţa salariilor şi se ţin de cuvânt întotdeauna.

Prima încercare a fost la Supermarketul chinezesc unde am datd e o doamnă drpguţă. Vorbea la telefon când am intrat. Ne-am oprit în faţa ei, la casele de marcat. Între două vorbe chinezeşti ne întreabă cu jumătate de gură un fel de “ce dorim?”, îi facem semn că vorbim când termină conversaţia. Fără exagerare, aşteptăm 20 de minute până să încheie convorbirea cu cineva care cel puţin vorbea limba ei. Imediat după, încercăm să-i explicăm cine suntem şi ce vrem, dar fără succes. Cu puţin ajutor din partea unui angajat ne explică că nu vroia să discute cu noi şi mai ales nu vroia să ne spună nici măcar cum o cheamă. Acest comportament ne-a dovedit că pe lângă faptul că nu vorbesc limba noastră, nici măcar nu vor să încerce, ceea ce dovedeşte faptul că nu sunt sociabili. Aşadar mergem mai departe…

Ajungem la Zidul chinezesc şi intrăm. Încă o chinezoaică drăguţă care doar dă din cap, iar dacă e întrebată răspunde cu cuvinte distorsionate şi refuz, ceea ce demosntrează din nou antisocialismul. Dar nu e nicio problemă, mergem mai departe…

La Piaţa Someş sunt două magazine unde muncesc vreo 7 chinezi. Abia unul din ei a fost binevoitor să ne ofere câteva mici detalii despre el şi ţara din care provine. Zie Chen, un tânăr de 20 ani ne-a povestit că trăieşte la noi de 2 ani şi că a venit aici la familia lui. Ei sunt 7-8 în familie şi au reuşit să se stabilească la noi şi să primească viză prin afacerea pe care o conduc. Tânărul spune că Satu Mare este un oraş vechi, cel puţin în comparaţie cu oraşul Lishui, de unde vine el. Lishui este puţin mai mare decât Satu Mare, iar în ultimii 20 de ani a fost ultra-modernizat, spune Zie. Totuşi el şi familia lui au ales să trăiască în România pentru că, fiind foarte mulţi comercianţi, afacerea nu mergea bine deloc şi pentru că la noi îşi pot câştiga existenţa foarte bine. Deşi locuiesc aici de mai mulţi ani, aceştia spun că nu obişnuiesc să iasă în oraş deoarece nu îşi pot imagina un loc unde să iasă şi să se simtă bine. După o oră de discuţii, cel puţin încercări forţate de discuţii, din celălalt magazine iese o doamnă de vreo 45 de ani foarte dură de fel. Ne-a spus să nu mai punem atâtea întrebări, defapt ne-a interzis să mai staţionăm în faţa magazinului şi ne-a împins efectiv să plecăm…iar noi nu am mai insistat, oricum am aflat cât de cât ce ne-a interesat.

La Piaţa nr. 1 am discutat cu o angajată de la care am aflat că Yoko, patroana magazinului, locuieşte la Satu Mare de 7 ani împreună cu soţul ei. A născut doi copii pe care i-a dus înapoi în China pentru a urma şcolile de acolo şi de a creşte printer ai lor. Copiii sunt îngrijiţi de bunica lor, iar părinţii muncesc aici pentru a avea un trai mai bun, deoarece comerţul în China este extrem de aglomerat, concurenţa mare, iar veniturile sunt mici. Străzile sunt pline de comercianţi, în special articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte care mai de care mai ieftine. În schimb, în România obiectele chienzeşti au trecere foarte bună, avânduri preţuri mici.

În urma cercetării, discuţiilor purtate şi propriei observaţii mi s-a adeverit faptul că, în comparaţie cu rromii şi maghiarii – care ştim foarte bine că nu sunt foarte agreaţi de români -, chinezii trăiesc liniştiţi aici, nu au problem sociale sau de altă natură cu nimeni…cel puţin până în momentul în care nu sunt deranjaţi cu întrebări.

Deşi încet-încet numărul chinezilor sătmăreni creşte, prezenţa culturii chineze nu se simte la noi decât în momentul în care intrăm într-un magazin chinezesc şi răsună muzica într-o limbă pe care nici măcar nu o recunoaştem sau dacă luăm prânzul într-un restaurant chinezesc.